Crăciunul minorităților Naționale în Sîngeorgiu de Mureș

18.12.2019

A fi împreună în pace și belșug înseamnă mai mult decât un schimb de binețe în fiecare dimineață, important este respectul pentru cultura și tradiția fiecărei etnii în parte. Celebrarea Zilei Minorităților Naționale de la Sîngeorgiu de Mureș asta și-a propus, să adune laolaltă salbele de cultură ale comunităților care trăiesc în localitate: români, maghiari și romi.

Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din localitate, cu zeci de copii și tineri care au venit să asiste sau chiar să ia parte la această sărbătoare a interculturalității. Discursul primarului Sófalvi Sándor Szabolcs a punctat nevoia de inter-cunoaștere a comunităților, dar și exemplul pe care îl oferă comuna ca model de conviețuire. Coroana de Advent, simbolică pentru această perioadă a sărbătorilor de iarnă catolice și reformate, a fost aprinsă chiar de copiii reprezentând etniile din localitate. Mai mult, reprezentanții Bisericii Ortodoxe și Romano - Catolice, printr-un gest comun de caldă prietenie, au dat împreună binecuvântarea pentru pace, liniște în suflete și belșug. Koreck Maria, președinta Asociației Divers a subliniat faptul că după câțiva ani în care se sărbătorește Ziua Minorităților Naționale din România la Sîngeorgiu de Mureș, s-a reuși cu adevărat ca pe scenă să fie împreună etniile din comunitate. Totodată a atras atenția, că este ușor să ne bucurăm de ce este frumos, adică de cântece, dansuri și poezie, însă este mai greu de înțeles că toate etniile au contribuit de a lungul secolelor la dezvoltarea țării și a comunităților locale în care trăiesc, însă conviețuirea din statutul de minoritar cu majoritarii nu este întotdeauna ușoară. Poate fi însă înlesnită, dacă cu toții ne cunoaștem mai bine și înțelegem reciproc problemele, dar și bucuriile fiecăruia. Aceasta este ceea ce trebuie să se întâmple în anii care vin pentru ca Sîngeorgiu de Mureș, dar și România să se dezvolte în pace.

Programul artistic care a urmat, în atmosfera festivă a unui minunat brad de Crăciun și a luminițelor feerice de iarnă, a fost variat, de la poezii – Máté Dalma, Fülöp Gyöngyike, Punca Sebastian, Balázs Valentina, Bodó Kinga, cântece - Corul Școlii Gimnaziale ”Sfântu Gheorghe”, Daróczi Andrea, Muntean Vasile, Oltean Sorina, Sófalvi Diana, Gábor András, formația Titanium, la dansuri populare - Ansamblul de dansuri populare Kis táltosok și Formația de dansuri rome a Clubul Tinerilor din Cotuș. Metafora muzicală a evenimentului a fost asigurată și de orchestra Cinege din Sîngeorgiu de Mureș împreună cu care la finalul a aproape două ore, în avanpremiera nașterii Domnului, s-au cântat colinde specifice în trei limbi. Servirea cozonacului de sărbători a încununat festivitatea de anul acesta.
Moderatorii evenimentului, consilierii locali Opriș Mariana și Muresan Kilyén Emma au contribuit decisive la succesul serii.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „O șansă pentru fiecare în Sîngeorgiu de Mureș” cu ocazia Zilei Minorităților Naționale din România de către Primăria Sîngeorgiu de Mureș în parteneriat cu Asociația Divers, Asociația ”Caritas Asistență Socială” Filiala Organizației Caritas Alba Iulia și Școala Gimnazială ”Sfântu Gheorghe”.

Iulia Vizi